Produs

Set gătit mireasa

Gătitul miresei este una dintre cele mai emoționante momente dinaintea ceremoniei de nuntă, acesta păstrându-se indiferent de locul în care se ține cununia și chiar petrecerea. Acest obicei presupune trecerea prin câțiva pași.

  • nașa, domnișoarele de onoare, mama și surorile ajuta mireasa să își îmbrace rochia;
  • acestea îi pun voalul și să facă ultimele aranjamente pentru a fi cât mai frumoasă, ritualul având loc în fața unei oglinzi acoperite;
  • abia după ce se termină gătitul, nașa va descoperi oglinda în care mireasa se va vedea îmbrăcată în rochie.

Printre cele mai importante elemente din ceremonia gătitului miresei sunt oglinda și tava, fiecare dintre ele având rolul său.

Ce conține tava miresei? În mod tradițional, aceasta trebuie să aibă pe ea o perie și o oglindă care ajută la gătitul acesteia, însă pot fi puse și alte accesorii precum cutiuța pentru verighete sau chiar un mic dar de la nașa, mai ales că aceasta din urmă este cea care se ocupa de achiziționarea tăviței.

Puteti alege din  produsele noastre si de la categoria cutie amintiri mireasa.

Gasiti o galerie de fotografii si pe pagina Facebook sau Instagram sau Tiktok.

Recenzii

Nu există încă recenzii

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Set gătit mireasa”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evaluare generală*
0/5
* Rating is required
Calitate*
0/5
* Rating is required
Ambalaj*
0/5
* Rating is required

Întrebări și Răspunsuri

Adresează o întrebare
Set gătit mireasa Set gătit mireasa
Întrebarea ta
* Question is required
Nume
* Name is required
* Please tick the checkbox to proceed
Nu există încă întrebări
Product was successfully added to your cart!

Select at least 2 products
to compare